La Vie en Rose - Édith Piaf

 La Vie en Rose - Édith Piaf

„Există tăceri care spun multe, așa cum există cuvinte care nu înseamnă nimic” - Édith Piaf

Édith Giovanna Gassion; 19 decembrie 1915, Belleville, Paris – 11 octobrie 1963, Grasse

A fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).

În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul "Piaf" (în argoul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandia, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului.

După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota care-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.

Milord:

La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de „P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie.

La vie en rose:

Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny's" de pe „Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui Vincent Scotto. Această apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de „môme Piaf", datorită staturii ei scunde.

La „Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia „La foule".

Non, je ne regrette rien:


O carieră furtunoasă

Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obține un angajament la teatrul „ABC’ din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu „Mon légionnaire”. Dotată cu o voce capabilă de nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe „rive gauche”, din care vor face parte Juliette Gréco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru „Le Bel indifférent”. Despărțită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozitorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile „L'accordéoniste” și „Le disque usé”. În timpul ocupației germane are contacte cu mișcarea de Rezistență și entuziasmează publicul cu melodiile „Le vagabond”, „Le chasseur de l'Hôtel”, „Les histoires de coeur”. Totuși, după eliberare, i se reproșează faptul de a fi concertat la Berlin, la invitația autorităților germane.

 În 1944, o dragoste furtunoasă se dezlănțuie între Édith Piaf și un tânăr cântăreț debutant, Yves Montand (care ulterior va avea propria sa carieră prestigioasă) împreună cu care apare în concerte. În 1946, scrie textul celebrei melodii „Je vois la vie en rose”, muzica de Louiguy (Louis Guglielmi), care va face înconjurul lumii.

 Padam Padam:


La sfârșitul anului 1947, Édith călătorește pentru prima dată la New York. Aici cunoaște pe actrița Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan. 

Acesta devine amantul său, „le meilleur amant du monde”. De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf și o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câștigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primește știrea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan și-a pierdut viața. Pentru ea, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scrie - în amintirea acestei iubiri - textul pentru „L'hymne à l'amour” (muzica de Marguerite Monnot).

The Best of Édith Piaf:

Amours et chansons

În anul 1950, se întoarce la New York pentru o serie de concerte. Este însoțită de un actor și cântăreț american de origine ruso-poloneză, stabilit de curând în Franța, Eddie Constantine, noul său amant, și de un secretar particular, Charles Aznavour, viitorul chansonier, cu care se pare că nu a întreținut relații amoroase.

Mon manège à moi:

Din nou în Paris, în 1951, Édith Piaf apare în comedia muzicală „La p'tite Lili”, alături de Eddie Constantine și Robert Lamoureux. Piesa are un oarecare succes, dar Édith, nerefăcută după moartea lui Marcel Cerdan, devine dependentă de medicamente somnifere și stupefiante. Obține totuși succese artistice cu noi melodii, ca „Jézebel”, scrisă de Aznavour, sau „Je t'ai dans la peau”, compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills.

La 29 iulie 1952, Édith se căsătorește cu Jacques Pills, cu care se stabilește într-un apartament pe bulevardul Lannes din Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârșitul vieții.

Autumn Leaves:

În 1953, urmează o cură de dezintoxicare de morfină. Urmează o serie de turnee în New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris. Édith Piaf este o stea internațională, dar viața sa privată este o succesiune de eșecuri. În 1956 divorțează de Jacques Pills.

 Noul său amant este cântărețul de origine greacă Georges Moustaki, pe care îl lansează pe scenele Parisului.

În 1958 suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri, care o vor face din nou dependentă de medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, creează melodia „Milord”, unul din marile sale succese.

La foule:

În 1958 publică lucrarea „Au bal de la chance” la Editura Jeheber din Paris, în care evocă întâmplări din viața sa din perioada 1935 - 1958.

 Cartea a fost tradusă în limba română, în 1966, sub numele „În vîrtejul norocului” și apare în Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S. România (traducere din limba franceză Constanta Stănulescu). Conform acestei lucrări, prima piesă de teatru în care apare este „Le Bel Indifferent” care, conform declarației ei, a fost scrisă special pentru ea, de Jean Cocteau. Piesa „La P'tite Lili” a reprezentat deci a doua ei apariție într-un spectacol de teatru. De asemenea apare și într-un film „Les Amants de demain” în regia lui Marcel Blistene, producător Pierre Brasseur. Conform declarațiilor apărute în cartea amintită mai sus, întâlnirile care au impresionat-o în mod deosebit au fost cele avute cu Charlie Chaplin și principesa Elisabeta (actuala regină).

À Quoi Ça Sert L'amour?

Declinul

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, „Non, je ne regrette rien”.

Autori de talent se succed pentru a-i scrie și compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgostește din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătorește la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eșec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de convalescență în apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în ziua de 10 octombrie 1963. Peste o zi, după aflarea vestii, moare si scriitorul Jean Cocteau, prietenul și colaboratorul ei. Este înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris. 

Mormântul lui Édith Piaf în cimitirul Père Lachaise din Paris

Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul ei, pentru a omagia pe cea care a fost numită „petite fille des rues”. Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită „la môme Piaf”, a intrat în legendă încă din cursul vieții.


(Mulțumiri d-lui Marcel Vartolaș pentru documentare)

====================
Citește și...[de dragoste]

..... etc

Comentarii

Trimiteți un comentariu