Îngerul poeziei...
de Ciprian Dragne
Îngerul poeziei este o lumină oare?
Când te torturează chiar talentul
Chiar de ar fi versul rupt din Soare
Este normal ca să-l chinuie prezentul?
Numai poeții știu ce fierbe
În cazanul versurilor încă nerostite
Și câte nopți pierdute pentru a nu pierde
Și ultima fărâmă de strofe proaspăt plămădite.
De-ai știi tu muritorule, cu câtă trudă
Se plămădește versul ce te înfioară
Ai avea oare cuvinte de laudă
Dar timpul fiecăruia la fel zboară
E oare îngerul poeziei, înger bun?
Dacă îți risipești atât de mult talentul
Cum să înțelegem oare acest drum
Când pui în cumpănă viitorul și prezentul
De vrei să afli tu această taină
Apucă-te și scrie cu migală
Versuri despre ce îți e dor sau doar ți-e spaimă
Și umple doar măcar o coală
E oare poezia deșertăciune?
Că mai putem să fim nemuritori
Și altfel decât prin rugăciune
Deși pe-această lume suntem doar trecători.
București, 19 iulie 2020
Comentarii
Trimiteți un comentariu