Cărăruie, cărăruie...
Cărăruie, cărăruie, care duci la București
Drum cu hoți ca tine nu e, nici dacă îl construiești
Vin viteji călări pe fiare să ducă dorul de țară
La hoții pupitrului și la mafia șparlamentară
Ies jandarmii cu bulane și gaze lacrimogene
Să ne calce în picioare sau să vaccineze-n gene
Te așterni în calea lungă a truditului meu popor
Numai șpaga lași s-ajungă, la palatul hoților.
A trecut atâta vreme de când plâng drumeții tăi
Plâng cu șoapte de blesteme pribegind pe alte căi.
Drum cotit în țară sfântă, drum curat stropit cu sânge
Unde paseri nu mai cântă, unde doina nu mai plânge.
Tu nu știi că pe la vetre întorcându-ne-ntr-o zi
Te-om mări – și nu cu pietre – cu dușmani te-om netezi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu