Reciclarea generațiilor

 Reciclarea generațiilor

La casa de marcat a supermarketului tânăra casieră îi atrage atenția clientei (o doamnă mult mai în vârstă) că sacoșa de acasă e din plastic și nu e bună pentru mediu.

Doamna își cere scuze și zice: “noi nu aveam chestia asta verde' pe vremuri “.
Tânăra casieră îi raspunde:
“Asta e problema noastră azi, că generației voastre nu i-a păsat de mediu, să îl păstreze curat pentru generațiile viitoare”.
Doamna îi spune că are dreptate, că generația ei nu a avut chestia asta ‘verde’.
“Pe vremea mea RECIPIENTELE de lapte, de apă minerală și de bere sau borcanele de iaurt erau din STICLĂ, se RETURNAU la magazin de unde ajungeau la fabrici pentru spălare, sterilizare și refolosire de multe, multe ori, deci se reciclau cu adevărat.
La aprozar se dădeau PUNGI DE HÂRTIE pe care le refoloseam până se rupeau și le predam împreună cu ziare, reviste, caiete, cartoane… la punctele de colectare, ajungând la fabricile de hârtie scutind de la tăiere mulți copaci. Nu aveam chestia ‘verde’ pe vremuri.
În trecut URCAM etajele pe scări pentru ca nu erau decât rar ascensoare și scări rulante în fiecare clădire de birouri ori magazine. MERGEAM la cumpărături PE JOS, nu cu masini de 300 CP pentru 500 metri dar e adevarat ca nu aveam chestia ‘verde’.
SCUTECELE copiilor, fiind din bumbac, se spălau și se refoloseau pentru ca nu le aveam pe cele de unică folosință. Ne USCAM rufele afară, în SOARE și VÂNT pentru că nu aveam uscătoare electrice în casă.
Copiii PURTAU și HAINELE FRAȚILOR și surorilor mai mari, nu întotdeauna haine noi-nouțe. Tânăra are dreptate, nu aveam chestia ‘verde’ pe atunci.
Aveam un singur TV ori doar un radio în casă, nu în fiecare camera.
În bucătărie AMESTECAM și FRĂMÂNTĂM cu mâinile pentru că nu aveam mașini electrice să facă totul.
Când împachetam ceva fragil foloseam HÂRTIE VECHE și ziare, nu folie de plastic cu bule.
Pe vremuri nu porneam mașina de tăiat iarbă cu benzină ori electrice să ne aranjăm gazonul, ci foloseam MAȘINI MANUALE, coasa, secera și făceam destulă mișcare ca să nu avem nevoie să mergem la săli de gimnastică pentru a ne urca pe benzi ori pe biciclete alimentate cu electricitate. Cu adevărat, nu aveam chestia ‘verde’ pe atunci.
Când ne era sete beam apă de la o CIȘMEA de pe stradă în loc să folosim pahar de plastic ori sticlă de plastic cu apă îmbuteliată.
Ne REUMPLEM stilourile cu cerneală din călimară în loc să cumpărăm altele noi sau rezerve din plastic.
Ne SCHIMBAM LAMA în aparatul de bărbierit în loc să-l aruncăm de fiecare dată cănd se uza lama dar nu aveam chestia ‘verde’.
Oamenii luau TRAMVAIUL și AUTOBUZUL iar copiii MERGEAU PE JOS ori pe BICICLETE la școală în loc să fie duși cu mașina de 45 de mii de euro a familiei dar nu aveam de chestia ‘verde’.
Aveam o singură priză în cameră, nu prelungitoare pentru o duzină de aparate electrice și nu aveam nevoie de un smartphone și de GPS cu semnale de la sateliți ca să găsim cel mai apropiat McDonalds.”
Nu e trist să vezi cum se plânge tânăra generație cât de risipitori și poluanți am fost noi doar pentru că nu aveam chestia ‘verde’ pe vremuri ?
Vă rog să trimiteți textul de mai sus unei alte persoane egoiste și în vârstă care are nevoie de o lecție despre păstrarea mediului, lecție primită de la un deștept mai tânăr.
Nu ne place să fim în vârstă așa că nu ne trebuie mult să ne enervăm, mai ales când observațiile vin de la cineva tatuat și cu multe zorzoane dar care nu poate da restul fara ajutorul casei de marcat.

E bine ca din când în când să se mai recicleze omenirea și politic, educațional, sportiv, mental, emoțional, sau ... sexual.

Comentarii